Da, da, iarasi poze cu soarele, stiu. I can’t help it.Mai ales cand mi se baga si in fata ochilor, pot sa ma fac ca nu-l vad? Chiar si asa si tot m-as uita cu coada ochiului. Nu stiu daca fascinatia pt.rasarituri si apusuri o am din copilarie, cand la mare, in copilaria mea, tatal meu facea poze dis de dimineata- care poze erau alb-negru pe vremea aia da’ eu ma uitam la ele si stiam magia de culori din spatele lor, a soarelui rasarind din apa. Sau poate ca ma fascineaza pur si simplu, pentru ca-mi incânta ochii si sufletul si ma incarc de asa o energie precum un incarcator de telefon.Doar ca eu functionez pe energie solara. Ba in plus, in casa se mai si coloreaza peretii in culori aurii rosiatice, de flacari blânde care nu incalzesc totusi, dar creeaza iluzia atât de bine ca-mi vine sa ma duc sa pun palmele pe perete.
Pâna acum câteva zile nu puteam vedea apusul din bucatarie, adica de unde petrec la urma urmei cel mai mult timp, nu neaparat cu treburi casnice dar e nucleul casei.Il vedeam doar reflectat in geamurile altei incaperi. Acum insa mi se arata direct in fata ochilor- si cred ca s-a rotit nitel pamântul doar ca sa pot vedea si eu minunatie de disc de foc printre copacii goi in peisajul de iarna. Sa tot speli vasele cu drag cu asa vedere 😉
silving.wordpress.com 
chiar frumoasa vedere ai! cred ca este o minunatie cand incept sa cante pasarelele…ferice de tine ca stai la casa:)
Da,desi pasarelele incep sa cante mai pe la primavara. Dar multumesc lui Dumnezeu ca am o casuta cu gradina si in mijlocul orasului, insa aerul e curat si am numai verdeata in jur.