În drum prin parc, la prima ora a diminetii, prin ploaie si printre copii grabiti spre scoala, cu miros de padure si pamânt reavan,iasomie ,soc si trandafir mi-au venit in minte deodata versurile din “Luceafar” : “Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece, /Ci eu în lumea mea mă simt /Nemuritor şi rece.” Nu le-am mai auzit sau citit de când am terminat scoala. Geniala poezie!
În drumul înapoi, cerul s-a luminat pentru niste momente, soarele a iesit parca dinadins dintre nori sa-mi zâmbeasca doar mie- si sub stralucirea lui m-am simtit un mic Luceafar. Am lasat ploaia in urma, odata cu noaptea si am stralucit clar pe cerul de dimineata.Poate ca noptile sunt facute pentru a fi constienti de lumina, iar ploile pentru a aprecia soarele.
Usile nu trebuie lasate întredeschise. Daca nu sunt deschise larg, sau daca nu patrund raze de soare, atunci cel mai bine e sa stea închise, altfel intra ploaia si uda, vântul si ravaseste, noaptea si întuneca.Si usa tot o închizi în cele din urma, doar ca pentru niste clipe te-au atins stropii de ploaie ,ti-a suflat vântul rece in obraji si te-ai înfrigurat.
Buna dimineata! îmi iese din nou soarele ,ma cauta, nu vreau sa-l las sa ma astepte. Ma duc sa-i deschid usa larg si s-o închid noptii.
silving.wordpress.com 
Aceeasi strofa mi-a venit si mie in cap pe nepusa masa acum vreo luna. Tocmai spuneam acum vreo ora pe un blog ca am vazut cele mai frumoase poze, acum trebuie sa rectific, asta pare mai frumoasa.
Vrei sa zici poza mea? Mersi 🙂 Am luat-o de pe blogul meu foto,cred ca-l stii si pe ala,nu?
Frumoasa meditatia ta; altii la ora diminetii nu isi vad gandurile de printre somnul care inca mai e la ei in minte!
Marius, când iesi in parc de dimineata, te trezesti instantaneu, daca n-o faci deja pregatind 3 copii de iesit pe usa 😀