Rara. De numarat pe degetele unei mâini.Pâna si pescarusii sunt înca treji si chiuie prin vazduh , apar si câtiva lilieci pe care nici nu stiu daca i-am mai vazut vreodata pe aici,sau or fi fost ei, dar cine sa stea afara dupa apusul soarelui, când e deja racoare bine? Si tântarii au aparut de neunde, parca s-au nascut azi si deja îs prea mari si lihniti .Ne uitam la stelele care apar una câte una, din jobenul cerului magician.
“Tata,poate ajunge ceva pâna la stele?” “Da, iubirea mea pentru tine”.Un zâmbet încrezator se contureaza intr-un coltisor de gura.
“Dar pe mine cât ma iubesti? Unde în imensul asta se opreste ? “ nu ma lasa curiozitatea feminina.
“ Pâna la luna”. Surâd multumita si constienta ca iubirea pâna la stele e doar a lor si mereu a lor, indiferent.Pâna la luna e cale lunga si de unde stau eu, îmi par tot în aceeasi lume.
De afara, casa cu geamuri galben luminate îmi pare o felie de luna calda, ca o pâine aburinda.
silving.wordpress.com 
Pingback: Sunt | Silving