Uriașul Munților cască o gură cât un hău. Se întinde până la nori. Ia unul și îl suflă cât colo, prea i se bagă în ochi. Își spală fața morocănoasă cu apă din lac. Printre degetele-i mari apa curge cu pești cu tot. O broscuță rămâne agățată de sprânceana stângă și sare pe nasul mare…