Parfumul cețurilor tomnatice / Autumn fog

Uriașul Munților cască o gură cât un hău. Se întinde până la nori. Ia unul și îl suflă cât colo, prea i se bagă în ochi. Își spală fața morocănoasă cu apă din lac. Printre degetele-i mari apa curge cu pești cu tot. O broscuță rămâne agățată de sprânceana stângă și sare pe nasul mare cât un bolovan. Uriașul o alungă cu un bobârnac și broasca plonjează pe un nufăr, amețită ca picată din cer.

În buzunarul de la piept are o pipă pe care cel mai des o fumează toamna și iarna.Să se mai încălzească când e rece afară.O umple cu răbdare cu ace de brad sau de pin, uneori cu frunze de stejar sau scoarță de mesteacăn. Și-o aprinde de la soare ,se așază pe o creastă de munte și pufăie. Fumul iese în rotocoale sau în spirale, îl învăluie pe uriașul fumător și se întinde spre vale ca un abur mut. Luna tușește înecată, își acoperă jumătatea feței cu un nor gros și dispare și mai palidă după munți.

Bufniței îi ies ochii din cap, copacii își înclină capetele aurii, maronii și roșcate atât de tare încât frunze cad ciocnindu-se una de alta cu foșnet. Aerul încețoșat miroase a nucă umedă. În vale oamenii bâjbîie mecanic prin somn și prin ceață.Frunze colorate li se aștern pe umeri și li se așază cuminți la picioare.

“Ce dimineață mohorâtă!”, bombăne un trecător și-și ridică gulerul pardesiului. “Nu-mi plac deloc diminețile astea, mă dor oasele, e atâta umezeală”! se plânge însoțitorului de drum. Companionul se oprește lângă un vânzător ambulant. Aburi de castane coapte se ridică din punguțe de hârtie crem. “Ține, să te mai încălzești! Mie îmi țin loc de micul dejun”.Cei doi se îndepărtează mestecând și gesticulând, răspândind iz de castane printre trecătorii pofticioși.

De la înălțimea lui ,uriașul nu simte. Și-a terminat pipa și fumul începe să se disipe. O pune la loc în buzunar până mâine. Bufnița clipește cu ochi roșii. O rază de soare îi mângâie creștetul ciufulit.

Pentru Povestea Parfumata a Mirelei Pete.