“Când se iviră zorile, Cenuşăreasa dădu să plece din nou pe nesimţite, dar feciorul de împărat se luă numaidecât după dânsa. Dar se întâmplă ca fata să se strecoare cu atâta dibăcie, că tânărul crai îi pierdu urma şi de astă dată.
Acum însă, craiul pusese la cale un vicleşug: poruncise să se ungă din vreme treptele cu smoală. Şi când Cenuşăreasa coborî în goană câteva trepte, condurul din piciorul stâng îi rămase lipit pe trepte. Feciorul de împărat ridică condurul cel mic şi drăgălaş şi spuse:
– Numai fata pe-al cărei picior se va potrivi condurul acesta îmi va fi nevastă. De nicio alta în afara ei n-am trebuinţă!”
Fără să-și piardă cumpătul, craiul își scoase imediat iPhone-ul din buzunarul de la piept al sacoului și făcu o poză pantofului negru cu talpă roșie pe care-l ținea în mâna stângă. Începu mai apoi să-l caute cu Google Image. Nu i-a trebuit mult să-l găseasca: Magazin Pantofi Carmine shoes. Pantofi Stilleto Red Queen. Ăsta e! Ar fi bătut craiul palma cu cineva dacă ar fi avut cu cine, dar cum toți ceilalți erau fiecare cu nasul in iPhone-urile lor, și-a bătut doar palmele una de alta, aplaudându-se singur.
A intrat apoi pe adresa de email și a început să scrie:
Bună ziua! Sunt craiul acestui ținut- da, chiar el!- și caut o posesoare a acestui pantof superb și elegant. Știu sigur că e unul dintre pantofii (de) damă din magazinul dv. Văd că este mărimea 34. Ați putea să-mi dați adresele cumpărătoarelor? De fapt, vă somez să mi le dați! Trebuie neapărat s-o găsesc pe fata asta care mi s-a evaporat de sub nas de vreo două ori și m-a lăsat cu ochii în soare. În lună, de fapt. În fine, e mai puțin important unde, dar e foarte important s-o găsesc, căci mă ucide ea, încet / Îmi rupe inima din piept*, mă-nțelegeți…
Mulțumesc, sper într-un răspuns cât mai prompt,
Craiul ținutului.
Cum era încă în toiul nopții, și n-avea cine să-i răspundă totuși chiar atât de prompt, Craiul și-a făcut și un selfie cu pantoful în mână și l-a postat pe rețelele de socializare. – “Numai fata pe-al cărei picior se va potrivi condurul acesta îmi va fi nevastă. De nicio alta în afara ei n-am trebuinţă!”
-Ohh, ai înnebunit, ai gând de însurătoare?
-Nu ești cam de modă veche? Cine se mai însoară azi dupa mărimea unui pantof, doar nu suntem în China antică?
-Hehe, ne inviți la nuntă, craiule?
-Găsește-o și ține-o bine, o tipa cu așa pantof tre’ să aibă clasă, nu-i o pițipoancă!
***
-Fată, ai văzut ce pantof su-peerrb are Craiul? De unde l-o fi luat piți aia a lui pe care o caută? Hm, sunt sigură ca mărimea aia mi se potrivește ca unsă! spuse fata cea mare a mașterei, surorii sale, că niciuna nu dormea la ora aia, bântuiau pe internet.
-Al meu e pantoful! Se grăbi ea sa comenteze sub poză. Numai al meu poate fi! Când vii?
Craiul, entuziasmat că a luat mai puțin timp decat s-a așteptat, i-a răspuns că vine imediat, să-i dea adresa. S-a urcat pe cal și a plecat. “Iar când prinţul ajunse la casa lor, cea mai mare dintre surori se duse cu pantoful în iatac şi dădu să-l încalţe.
Da’ încalţă-l, dacă poti! Degetul cel mare nu încăpea defel, că tare mic era condurul! Când văzu asta maştera, se întunecă la faţă, şi-i spuse:
– Ce mai aştepţi? Taie-ţi degetul de la picior. În curând vei fi împărăteasă şi n-ai să mai fi nevoită să umbli pe jos!”
Nici n-a apucat fata să se ducă la bucătărie dupa cuțit, că în față îi apăru cine nu gândi.
-Aaaaa, nuuuu! În niciun caz! Doar nu-ți închipui că te las să-mi strici frumusețe de pantof, să mi-l pătezi cu sânge, să mi-l bătucești cu călcâiul tău imens! O opri iritată Cenușăreasa. Ăștia-s pantofi stiletto eleganți, din piele, cu toc de 11 cm, nu saboți din ăia plați de lemn, pe care mi-i dați voi să-i port cand mă puneți să vă slugăresc prin casă. Slavă Domnului c-ai apărut, craiule, că o fi ea povestea așa, dar începusem să-mi pierd răbdarea alegând atâta linte de cenușa. Și-ți spun sincer, nici nu știu cum de nu m-am întors imediat după pantof! Ma durea sufletul să știu c-a ramas acolo prins în smoală!
“Fata se aşeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce tragea câteva ocale şi încălţă condurul, care-i veni ca turnat. Şi când se ridică fata şi tânărul crai îi privi chipul, o recunoscu pe dată că doar ea fusese domniţa cu care el dansase întruna”. Așa că îi făcu o poză și o postă imediat pe rețeaua de socializare.
– Aceasta este mireasa cea adevarată!
Mânuțe albastre și inimioare roșii au apărut prompt sub fotografie, una dupa alta. În sfârșit, acum putem dormi liniștiți, și-a spus fiecare de dupa ecranul luminos, că zorii zilei nu erau departe.
“Feciorul de împărat o luă pe Cenuşăreasa pe cal, lângă el, şi porni cu ea către palat”. Și-au făcut un selfie împreună, el cu pletele în vânt, ea cu pantofii cei negri cu talpă roșie pe care n-avea să-i mai scape din picioare nici măcar în goana calului. Fredonau amândoi: Roșu doar pe talpă, unde mergem nu știm*…Deși e clar că la palat mergeau.
A doua zi Craiul a primit un e-mail:
Dragă Craiule, ne bucurăm mult să auzim de pe rețelele de socializare și din presă că ai găsit-o pe frumoasa necunoscută care ți-a rupt inima din piept. Avem credința că acum ți-a atașat-o la loc și ne încântă să vedem că pari mai viu ca niciodată. Într-adevar iți putem confirma că o singură pereche am avut marimea 34 și că ea este cumpărătoarea, după adresa la care am livrat. Am mai primit între timp trei comenzi de la aceeași adresă, marimea 40. Și te rugăm să-i spui iubitei tale că îi oferim un cadou de nuntă, și anume pantofii de mireasă!
Bucuros, craiul îi arătă email-ul Cenușăresei.
-Ah, da? Ce drăguț! Bătu ea din palme. Ce prințesă o să fiu!
-Prințesă ești, deja, dragă, îi șopti el la ureche și-o mangâie ușor pe gleznele fine, încă încălțate în pantofii negri cu talpă roșie, apoi strănută de la cenușa din părul ei.
Scris și desenat pt. Spring SuperBlog 2016.
Cu fragmente citate din povestea “Cenușăreasa” de Frații Grimm.
* Mihail -” Mă ucide ea”
* Elena feat JJ- “Până dimineața”
Drăguță scriere 🙂
Eu folosesc Tin Eye, în căutări, google image nu funcționează de pe tabletă-mea.
Îmi amintesc, apropo de smoală, de vremurile când încă mai purtam toc, cât de cât, de un centimetru, hai doi, înălțime și, cum se topea asfaltul de la căldură și-mi intrau flecurile-n el și acolo rămâneau. Azi așa, mâine tot așa, până când am renunțat să mai port toace.
Acum aud de Tin Eye. Ah, da, la caldurile din Ro., asa e! Eu mai port tocuri, dar din alea patrate, si rar, nu cand merg la Academie ca am de mers pana la tren, de la tren…si inapoi. Cred ca nu mai scriu totusi la SB, am uitat cum a fost, si data trecuta m-am oprit. Asta e, cand nu inveti din greseli, le repeti :))
Pingback: SuperBlog | Proba 5. CarmineShoes.ro: Poveşti de iubire cu şi despre pantofi