Sâmbătă

Sâmbătă dimineață. Alarma din telefon la 7.45. Bine că are o melodie frumoasă. Gentilă. Telefonul e nou, așa că e prima dată când o aud. Mă pregătesc silențios ca să nu trezesc casa și peste juma’ de oră ies pe ușă, spre gară. Vreo 25 de minute de mers sprințar în aerul proaspăt al dimineții, pe străzile tăcute și încă adormite. Doar vreo doi câini rătăciți prin parc, trăgându-și stăpânii de lesă.

Trenul e la 8.57. O, nu, de ce n-am cercetat și doar m-am avântat? Am presupus că e același orar zilnic. Mare greșeală, așa că m-am mai plimbat vreo 25 de minute pe peron, până la tren. Aveam să întârzii la Academie, dar nu era nimic de făcut, și oricum, Peter, profesorul, mă știe de anul trecut. Doar n-aveau să înceapă direct cu bronzul. Că m-am înscris la cursul de sculptură în bronz și următoarele 3 sâmbete le voi petrece la școală. A fost un impuls. La sugestia celuilalt Peter, profesorul meu de sculptură. Atunci când l-am întrebat dacă îmi pot face mâinile din bronz.

Vedem niște poze. Ce bine c-ai venit! îmi zice Peter de anul trecut. Era vorba, discutasem despre mâinile mele din silicon puse în caseta cu nisip și umplute cu ceară neagră. M-am înscris la curs în ultimul moment.

O să modelați din ceară, sau din polistiren. Ceara e în blocuri galbene și seamănă cu cea de albine la culoare. Altă ceară e la topit în tăvițe de aluminiu și miroase ca-ntr-un salon cosmetic de pe vremuri. E greu de modelat ceară, dar dacă reușești să o încălzești suficient la temperatura palmelor, devine dintr-dată flexibilă. Toți modelează, se încruntă, se bat cu ceara. Până o supun sub degete. E care pe care. Unii o topesc cu un fel de pistol care scoate fum și mă simt ca-ntr-un ashram indian.

Peter îmi zice că punem mâinile siliconate în gips. Pregătesc gipsul. Apa, praful, amestec, repede în jurul silicoanelor, prinse ca-ntr-un bloc. Lăsate la întărit. Curățat, scrijelit gips uscat, spălat masa de lucru. Modelez și eu din ceară. Îmi ies 2 figuri imperfecte care se țin în brațe. Peter zice că-s foarte drăguțe și să le fac cadou soțului. Zic: să știi că ieri mă gândeam în glumă la asta, că tot vine ziua lui luna viitoare. El zice că nu glumește, că sigur i-ar plăcea, că lui i-ar plăcea să primească așa niște drăguțenii. Oricum le voi vedea bronzate abia peste 3 săptămâni, mai sunt etape intermediare.

Expoziție în Academie a unor colege de la Ceramică, mă duc să văd, admir, împart cu colega mea Diana o chiflă, ung jumătatea mea cu unt, mă uit la fiecare obiect în parte, îmi place un fel de carusel cu stele (Whe life knocks you down, roll over and look at the stars), iau un biscuite cu bucățele de ciocolată, mă uit la fotografii înrămate, îmi place mult una cu albastru, e simplă și foarte de efect. Discut cu colega organizatoare, spun că poate data viitoare particip și eu la expoziție, mai iau un biscuite, uit să iau și niște boabe de strugure negru și plec înapoi la cursul meu.

Intră un câine, până să mă mir intră și stăpânul după el, cu un bebe în roșu, e soțul unei cursante se pare, bebe vine să-și ia masa de prânz de la sânul mamei lui. Bebe plânge în sala alăturată, câinele mic, slab și maro scapă nesupravegheat și se învârte printre noi, amețit de fumul de ceară.

Iar fac gips, pentru celelalte jumătăți de mâini siliconate. De data asta le pun pe-o hârtie, ca să nu mai curăț atâta după ele. Rămân la uscat până marți. Peter zice că e curios cum vor ieși și că speră să iasă totul bine. Sper și eu. Măcar am figurile mele.

Mă sună vikingul, mă întreabă cum merge cu bronzul, îi spun că modelez în ceară, îmi spune că așa e, vezi, îți promit bronz și te alegi cu ceară! Râd.

Ora 4. Se termină cursul , Peter iar îmi spune că  e bine c-am venit. Cred, că e mereu bine când cunoști pe cineva. Mă duc spre tren, prea mulți oameni pe strada pietonală centrală, îmi fac loc printre ei și sacoșele lor de hârtie cu nume de magazine. În tren mă sună copiii. Mama, vrei să iei cutia aia cu 10 feluri de înghețată de la Paradis is? Mama, îmi iei un muffin cu afine? O gogoașă cu glazură roz? Ne suni când ești la înghețată, să alegem felurile? E cea mai bună înghețată din oraș, făcută din produse naturale, în fiecare dimineață. Mi-a povestit odată o vânzatoare cum la 4 dimineața amestecă ingredientele, laptele, fructele, dulce de leche din Argentina, etc. Ieri era mare coadă, mereu e când ies tinerii de la școală, azi nu e decât un bărbat care vrea o cafea, sun, alegem interactiv fără grabă, primesc o sacoșă de hârtie roșie, hai spre casă.

Oameni în parc, vreo 10 grade, străzi destul de tăcute, sâmbătă după-amiază cu magazine închise.

Acasă în sfârșit, gust din înghețată fără să mă descalț măcar, trebuie să mă apuc să dau cu aspiratorul și alte cele, când mama nu e acasă, copiii fac de toate prin casă, dar n-am nicio energie, am stat în picioare o zi întreagă, și mă așez la computer doar cât să stau puțin. Scriu fără să-mi dau seama și dacă nu mă ridic acum o să mă moleșesc de tot, dar trebuie să mă ridic, măcar să închid televizorul ăsta enervant cu filmele lui prostești pe Disney Channel, care merge în gol și simt că mi se strânge creierul ca-ntr-o formă de gips întărit.