Skagen

O minivacanță minunată exact acolo unde se agață Danemarca în cui și unde se întâlnește mare cu ocean, adică în Skagen. E deja a patra oară și nu mă satur de locul ăla, de lumina lui magică, aurie, ca nicăieri altundeva- nu degeaba pictorii danezi se întâlneau acolo și pictau până nu mai puteau sau până apunea soarele, care e un spectacol în sine și aproape o obligație de a nu-l lăsa să treacă neobservat nici măcar o zi. Și care poate surprinde chiar și când e înnorat și crezi că n-ai mare lucru de văzut, dintr-odată apare o aură roșie deși soarele e deja în mare căzut neobservat printre nori.

Am supa mea preferată acolo, supă cu ochi cum îmi place să-i zic, pentru că din ea scoate capul un homar miniatural și fi-miu îl gâdilă pe antene.

Am crezut că o să alerg pe malul mării, dar m-am înșelat. Am avut o tentativă, dar nu merge. Acolo nu aleargă nici măcar timpul. Așa că am stat ca un gândac leneș și toropit pe nisip, nu de căldura celor 15 grade ci de acel dolce far niente. Am cules pietre colorate și strălucitoare, am mers de-a lungul mării pe plaja imensă și golașă- ce binecuvântare să ai o ditamai plajă doar pentru tine!, copiii s-au rostogolit prin mai toate dunele de nisip, fetele au făcut gimnastică în voie. Ziua e lungă, aerul miroase a mare și a flori de măceșe.

Ne-am întors cu nisip în păr, bronz pe obraji, pietre în buzunare și suflet aurit.