Mi-e dor să scriu. Rareori citesc în română, dacă nu pun la socoteală vreo 2 ziare românești din care deseori scanez doar titlurile. Îmi dau seama că încep să-mi pierd vocabularul, expresiile, nu mai știu să formulez o propoziție mai literară, trebuie să mă gândesc cum să așez cuvintele- ca acum, când scriu și șterg și iar scriu, încercând că găsesc o melodicitate, o curgere în scriere. Când scriam pe aici, începusem să-mi găsesc ritmul, stilul, scriam doar, fără prea multă preocupare.
Am abandonat scrisul, acaparată de Instagram-ul pe care mi-am făcut un cont doar ca să o urmăresc pe fii-mea cea mare, care pe atunci era mai mică și care își făcuse ea un cont fără să ne spună. Oricum ea nu postează nimic, dar eu am rămas cu contul meu pe care am început să-mi pun desenele, tot în formă de jurnal, dar desenat. N-aș zice mai rapid decât scris, dar vizual, clar, mult mai rapid. Am rezonat cu asta deși nu de la început, dar îmi pierdusem răbdarea la citit și nici nu mai găseam că am ceva de spus.
Nici acum nu am ceva de spus, dar măcar îmi mai deslpeticesc – adică despleticesc, nici n-am să șterg greșeala ca să se vadă că într-adevăr chiar nu mă mai descurc pe hârtia virtuală. Aici mă uit după niște emojis care să exprime exact starea de fapt, dar nu văd niciunul pe nicăieri deci tot singură și fără ajutorul omuleților galbeni trebuie să mă fac înțeleasă.
Doar dacă nu-s singură de tot oricum, că zău, mai citește cineva?
silving.wordpress.com 
Daaa, inca se citeste. Mi-e dor si mie de scris insa am adunat atita oboseala …
Bun regasit, Irino!
Oaa! Chiar nu m-așteptam! 😀
Bun regăsit și ție, Mala!
(iar mă uitam degeaba după un hug emoji).
Da, mai citește cineva 🙂 Și eu scriu cam din același motiv: pentru exercițiu. E ca și cum m-aș duce la sală să-mi antrenez corpul ( dar nu ma duc), doar ca prin scris îmi antrenez…. coerența.
Mulțumesc, Madi! Sunt foarte surprinsă! Și ai dreptate, tot ce contează pentru noi ar trebui ținut în formă :).