-Tată, cumpăr un copac pentru mama!
Azi a fost ziua mamei. Când m-am trezit de dimineață abia am așteptat să deschid ușa spre grădină să mă învăluie căldura unei zile în sfârșit calde. Nu mi-am imaginat câte sentimente îmi va trezi ziua întreagă.
Soare, mic dejun afară, guacamole pe pâine cum îi place lui fi-miu, mare cu valuri și surferi bucuroși, lume peste tot că așa o zi nu poți s-o lași să treacă pe lângă tine în casă, miros de alge, strălucire, cer albastru, tot ce trebuie bifat pentru o duminică frumoasă de primăvară, venit acasă, abia așteptând să mă arunc pe canapeaua din grădină cu o carte să-mi desăvârșesc ziua.
Mă întâmpină mijlocia cu un buchet alb și o felicitare. Ea povestea cum a făcut-o, cum nu știa cum să o printeze să nu aflu eu (printerul e în atelierul meu), până s-a prins că eu de fapt nici nu eram acasă. Eu mă uitam la felicitare și m-a cuprins așa un val de ceva nedeslușit și după bucurie mi-au dat lacrimile. M-am făcut o sensibilă de când sunt mamă, incredibil. Dar poza de pe felicitare, cuvintele, faptul că mi-am imaginat-o pe fiică-mea tăind, lipind, scriind pentru mine, când altfel e drăgăstoasă numai când vrea ea și rareori, asta e, mi-au dat lacrimile și am îmbrățișat-o cât pentru toate dățile când nu mă lasă.
Vine și fi-miu cu un trandafir roșu în ghiveci, știu că aici i-a fost complice taică-su.
Mă arunc pe canapeaua din grădină cu o carte. Mai întind vreo 2 rufe între timp. Zi perfectă pentru asta, cald, soare și vânt.
Aud râsete în casă, imi imaginez c-a venit fii-mea cea mare din oraș, pare că e cu o colegă, râsete nestăpânite, vikingul iese în grădină pregătit cu telefonul de parcă era fotograful când eram mireasă acum prea mulți ani. Apare fii-mea printre frunze, crengi și floricele roz. Îmi pune un copac în brațe. Râde de nu mai poate, colega ei la fel, la mulți ani de ziua mamei! E un măr! Râdem copios când povește cum l-a adus.
–Eu am făcut-o pe mama să plângă, zice mijlocia.
–Bine, zic. Am plâns și am râs de fericire. Nu-mi mai încăpeam, parcă mă strângea pielea și bucuria îmi ieșea prin crăpături.
-Tată, cumpăr un copac pentru mama, mi-a zis vikingul că a auzit în telefon. Vrei să vin să te iau? Nu, îl car cu prietena mea. L-au cărat. Vreo 2 km. Fata de la casă a râs când l-au plătit. Trecătorii pe stradă au zâmbit sau s-au uitat lung. Una de o toartă, cealaltă de o toartă a sacoșei.
-Nu-mi mai simt brațul stâng, a zis, când a scăpat felicitarea soră-sii din mână.
A trecut un stol de păsări migratoare pe deasupra. Se întorc, ce bucurie! Copăcelul stă să-și deschidă floricelele roz dar deja se simte parfumul de măr.
Acum tună, fulgeră, plouă, am stat și ne-am uitat cum luminează în noapte, prima ploaie de vară, o zi plină în toate felurile. La noapte, la 0.02 îi voi spune la mulți ani fetei mele mari, 17 ani, o să plantăm mărul în locul gol al caisului bătrân doborât de furtună anul trecut, o să crească împreună, fetiță și copăcel, mama e fericită azi.
silving.wordpress.com 