Coletul (sau cum să te simți ca un interlop)

Tata mi-a trimis din producția proprie de miere si căpăceală. Misiune îndeplinită, îmi zice, ai coletul sâmbătă sau duminică, s-a pornit din bătătură. Vezi să ai și bărbat lângă tine, că are 17 kg. Minunat, aștept pachetul și mobilizez vikingul, spun. Oare pachetele mele pe care le trămbăleam în studenție de la tren la cămin, prin stații de metrou cu multe trepte, câte kg aveau?

Trec zilele, se face vineri noapte, fii-mea cea mică se duce la un party, stăm popândăi, ca de obicei, ea vine într-un târziu, mă duc să dorm apoi, că nici măcar serialele nordice cu suspans, zăpadă și fiorduri de pe Netflix nu mă mai puteau ține trează. De dimineață îmi infuzez ceaiul verde si mă uit la telefon. 4 apeluri pierdute, de la ora 3 la ora 4. Și un mesaj: bună dimineața, de la (firma de transport) R. vă deranjez, aveți un colet de ridicat de la mine. Poftim? La ora 3 e noapte bună, ce vorbești? Mă încrunt la telefon, apoi apăs tasta de call back înainte să fac ochi de-a binelea. Niciun răspuns. Tastez un mesaj, send, dau volumul la maxim, melodie, vibrație, tot ce are, să fiu sigură că aud si mă așez liniștită să-mi beau ceaiul. Trece vremea, vorba cântecului, niciun răspuns. Cred că șoferul e deja în Finlanda, glumește vikingul. Dar am auzit telefonul vibrând în surdină, adaugă, înainte să vin să dorm, am văzut că e număr românesc, n-am răspuns, deși m-am întrebat cine te poate suna la ora aia. Ca să vezi!

Pe după amiază nu mai rezist și sun iar. Răspunde. Da, doamnă, de dimineață dormeam, acum sunt în drum spre Germania, am trecut, n-ați răspuns. Adică vă întoarceți cu coletul în România? Păi…da. Păi bine atunci, asta e, drum bun și cale bătută. Eu să știți că nu dorm lângă telefon, îl las pe hol, mut și neauzit, măcar mă puteați avertiza din timp. Am avut 14 colete pentru Danemarca, le-am dat aproape pe toate, în afară de 3, cu tot cu al dumneavoastră. Adică 14 oameni dorm cu capul pe telefon? În fine. Dau să închid. Stați, zice, dați-mi codul să văd pe unde sunteți. I-l dau, întreb pe unde e, încă în Danemarca? Da, în ce oraș, nu știe exact că e prima dată, stați să văd, pe lângă Silkeborg. Păi e la vreo oră de mine, e orașul aproape vecin. Bagă codul în GPS, da, o oră și un minut, confirmă. V-am zis, și ăla e spre Nord, deci ca să te duci înapoi în Germania trebuie să treci pe lângă mine. Bine, facem așa, vă sun diseară pe la 9, 10 să vă înștiințez când ajung. De acord, închid, ne despărțim amiabil, hai că până la urmă am rezolvat-o și s-a brodit mai bine, până-n miezul nopții e aici.

Sună iar după un timp, doamnă, eu sunt, cu coletul, da, stiu, v-am recunoscut (nu mă mai sună mulți bărbați oricum, îmi zic), la ora cinci fără zece sunt în fața casei. Super, mă entuziasmez, ce repede! Închid, mă uit la ceas, 17.59. O fi după ora României? Nu, că acolo e cu o oră mai mult. O fi vrut să zică 7 și în loc a zis 17. Asta trebuie să fie. Stau nițel, sun iar, să mă lămuresc, domnule, cum la 5 dacă acum e 6? Da, doamnă, mâine dimineață la 5. Se face noapte, după miezul nopții, încolo, la 5. Deja îmi explica ca la copii când învață ceasul. Ăăăă. OK. Închid. Sun iar. Domnule, dar îți ia 5 ore să faci toata țara de la un capăt la altul, cum să ajungi mâine? Ai dat și coletele, ce faci, sightseeing in the dark? Doamnă, am de luat și oameni. În Germania. Tot nu are sens si nu mai vreau să-mi bat capul. Vikingul zice că nici nu mai încearcă să înțeleagă românii, că a încercat 22 de ani, it has to be enough. Si că dacă mă vede careva cărând un colet dintr-o dubă românească la ora aia, o să sune la poliție. Haha, răspund, la ora aia sforăie toți duminică dimineața. Îmi mai zice să-l trezesc să mă ajute și-i zic că nu-i nevoie, mă descurc, n-o să stăm doi ca în gară pe peron, oricum el avea să o ducă pe fii-mea la serviciu de dimineață devreme.

Dorm vreo 2 ore cu capul pe telefon și alte două mă învârt de pe o parte pe alta ca o clătită. Pe la 4 renunț și îmi fac de lucru, mă spăl pe dinți, șterg praful, citesc, mă îmbrac în treningul roz, sună telefonul la cinci fără zece, doamnă, în zece minute suntem acolo. Ies în fața casei. Stele puzderie, una cade peste brad, o lumină vie și iute, e chiar plăcut afară, trece un curier Dao, se oprește mai sus, mă uit cum caută printre pachete cu lanterna din frunte, ca minerii. Peste drum parchează o mașină, omul iese și parcă e puțin surprins să vadă o mogâldeață roz pe trotuar, în umbra piezișă creată de felinar, dar la fel de surprinsă sunt și eu că mai sunt alți nedormiți bântuind pe afară.

Intră mașina pe stradă, o dubă albă. Ies doi bărbați, un șofer tinerel și celălalt mai în vârstă, și-a pus un fes albastru pe cap înainte să se dea jos. Bună dimineața! Bună dimineața. Doamna I.B, zice tinerelul, urcat în spatele mașinii. Interiorul e gol și alb în lumina sterilă ca de ambulanță, coletul meu stă singuratic după ușă. Aici vor să transporte oameni? mă întreb amorțită, când nu zăresc nicio fereastră. Da, confirm, ați vrea să mă ajutați cu căratul? Da, haideți, mai facem și noi un ciubuc, zâmbește șugubăț cel cu fes și parcă face cu ochiul sau mi se pare, cum stă acoperit de umbra dubei. Ridică coletul, nu e chiar greu, zice celuilalt si mergem toți trei spre intrarea casei, eu prima. Lumina din hol e ca un ochi deschis în întuneric, deși erau aprinse si lămpile în drive in. Îl văd pe șoferul tinerel, e înalt și blond, chiar frumușel, ar putea trece drept danez. E amabil, cred că cu el am vorbit la telefon, îi recunosc vocea. Vorbește cu mine și acum, e mai înfipt ca celălalt. Lui îi dau euro și un colet mai mic înapoi, îl ține într-o mână. Celălalt poate e dezamăgit că n-a primit ciubuc. Nu stiu dacă a glumit sau a fost serios, aici nu există ciubuc și oricum nu cred că transportul coletului mic face toți banii primiți.

La revedere, o dimineață frumoasă! spune tinerelul în timp ce fac amândoi cale întoarsă spre mașină. Mulțumesc, la fel, strig din prag, le-aș fi putut ura drum bun, îmi zic, închid ușa, luminile, las coletul unde l-au lăsat ei, la intrare, încă n-au plecat, aud motorul când deja sunt în drum spre pat, trimit un scurt mesaj lui tata, a ajuns. Somnul nu mă ia, adorm în zori, mă trezesc cu greu la 10, tata a răspuns: OK, în sfârsit! Hai România, cei mai tari în transportul de colete!, îmi vine să râd, îmi fac ceaiul, o să desfac apoi, să capăt puțină vigoare mai întâi.

Fii-mea se duce mai acuș la meci, echipa locală contra Silkeborg, hai să vedem dacă ai noștri is mai tari decât Steaua, zice vikingul. Aaaa. Îmi dau seama că-s ACEI Silkeborg. Mierea stă desfășurată pe un ziar sportiv românesc, din colet, ,,Aproape o minune’’ scrie pe prima pagină, chiar că, comentez în cap și deschid borcanul cu miere de cimbru să o gust prima.

Later edit: echipa noastră locală a bătut cu 3-2 ⚽️💪. Tot 5 goluri, a constat vikingul. Da, dar le-au repartizat mai bine, zic.

Advertisement

2 thoughts on “Coletul (sau cum să te simți ca un interlop)

  1. Exact asa cum ma asteptam, cuvint care stie a descreti fruntea! :))))
    Si ca o amintire mai mult decit draga mie e mierea de busuioc de cimp pe care tata o aduna de la “fetitele” lui, o splendoare! Din pacate va ramine o amintire…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s