Când mă uit acum la cerul gri albicios nici n-aș zice că acum două ore mă uitam la răsăritul ăsta. Și că acum 3 ore eram în drum spre gară, spre trenul meu obișnuit. Și totuși, iată-mă acasă, cu o ciocolată caldă și abia aștept să îmi iau cartea de acasă (nu cea de tren)…
O altă zi în Skagen, cu cadouri pentru soț /tată de ziua lui de la artiștii casei (felicitarea și sculptura de bronz de la mine, cana pictată de la copii), chihlimbar (pe coasta vestică, mai în jos de Skagen se găsește chihlimbar pe malul mării, dar încă n-am ajuns pe acolo să caut și eu),…
Skagen– cu multă mare și niște desene într-un moment de relaxare, la biroul care era locul meu favorit. Aș fi putut să stau acolo în fiecare zi, cu cana de ciocolată caldă sau de ceai, sub raza de soare prin fereastră.
N-am pierdut un răsărit din zilele petrecute acolo, și deja ma culcam cu gândul la începutul zilei următoare. Niciun răsărit n-a semănat cu altul, după cum cerul avea altă înfățișare de fiecare dată, iar marea lua chipul și asemănarea lui. De la pat la perdea, câteva secunde de anticipație care se risipea odată cu voalul…
Marea e neagră și se zbuciumă în toate părțile, nu-i de lăsat afară un suflet, doar dacă e pescăruș. Că ei zboară în pâlcuri mici și-s zburătăciți ca niște confetti de hârtie albă în intuneric, gri in lumina fulgerelor. Neobișnuită cu furtunile la mare deschisă,mă ascund în balconul care ne desparte, vântul vâjâie și miroase…
Eu: Dacă tot se pare, după prognoza meteo, că va ploua în sudul Spaniei fix de ziua mea ( adică am fugit de ploaia scandinavă să dau tot de ploaie?!), măcar un curcubeu să am, uite acolo- și fac arcul cu mâna peste mare). El: Nu cred… Nu cred că sunt curcubee atât de des…
La Skagen, punctul nordic al Danemarcei. In Skagen, the most northern point of Denmark
Am tot vrut să desenez o sirenă,de ceva timp,dar niciodată nu știam de unde s-o încep,cum s-o fac,nu era momentul ei,cred.Până la urmă a ieșit cumva pe neașteptate.O sirenă albastră și ispititoare 🙂
silving.wordpress.com 