O expoziție fără secrete

Ieri am fost la un vernisaj inopinat la Muzeul de Artă de peste drum. Deși stau în vecinătatea lui și el e în centrul unui parc care acum începe să se umble de brândușe colorate până va deveni plin ochi, ca și cum un covor ar fi aruncat peste gazon, tot n-am mai fost la…

Jurnal fără lacăt

 Astăzi 4 februarie…e aproape de 5, o altă zi a trecut în goană, toată lumea doarme, eu am mai rămas sa scriu și să-mi consum dependența netulburată…adică p2, adică portocala și pătrățelul (de ciocolată neagră) de la miezul nopții. Atâta adicție am și eu,deh…Gusturile nu s-or discuta ele, dar cu siguranță s-or schimba. Până acum…

Jurnal fără lacăt 2

Astăzi 9 ian.2014…Nu pot să înțeleg cum oamenii își pot trăi zilele și anii fără vorbe.Cum pot pretinde că cineva nu mai există când acel cineva e viu și e aproape,undeva la o răsuflare pământeană.E o infinitate de timp de petrecut mai apoi la o răsuflare…cosmică. Afară e încă întuneric și plouă.Sau poate e în mine.Dar…

Jurnal fără lacăt

Astăzi 18 decembrie 2013, miercuri: De dimineață cel mic a vomat și n-a fost la grădiniță. Se simțea rău de ieri. Și-a revenit mai apoi, iar eu am pictat o cană… și am asortat-o cu muffins de Crăciun, cum le-au numit fetele. Afară este întuneric, e aproape 21.30. În grădină e la fel de întuneric.…