Ziua mamei

Văd că exact acum un an am scris aici un post cu acelasi titlu. Probabil că desenele mele îsi fac treaba de a povesti si imortaliza momente de viață, dar trăirile mai puternice îmi trebuie scrise.

M-am trezit brusc la 6 si ceva când am auzit usa de la intrarea casei trântită de fii-mea cea mare care a plecat la golf cu prietenul ei. Am mai încercat să dorm dar a fost cam intre realitate si vis, între ciripituri de păsări si soare rosiatic, până ce o altă usă m-a trezit de tot, fi-miu care de obicei doarme mult. Bine, hai atunci să-mi fac ceaiul si să-l beau în grădină la soare. Hai mai apoi să ies la plimbare de-a lungul mării. Tot fi-miu, care de obicei nu are interes în plimbările mele lungi, a zis că merge si el. Oooh, minunat! m-am bucurat. N-am stiut când au trecut 2 ore si 9 km vorbind unul cu altul, cu ochii-n diamantele din mare si în copacii înfloriți revărsați peste străzi. O veveriță cafenie a trecut pe lângă noi.

Fii-mea cea mare mi-a scris: -la mulți ani cu ziua mamei! –

– Ooo, mersi! Cum ai scris în română?

– Voiam să show off.

A putut. Ne-am mai scris în română, a putut, aproape perfect si m-am bucurat. Mi-a încântat sufletul.

Acasă am primit florile. Si o urare scrisă în română de mijlocie. Mi-au dat lacrimile, că au ei un fel de a scrie de iar îmi intră în suflet.

– Cum ai putut?

-Cu google translate.

-Mă gândeam eu, n-ai fi stiut să scrii “stii” cu doi i. Haha.

Mai am si două cutii cu bomboane. Identice. Mărimea diferă doar. De la fete.

-Va trebui mama să mănânce vreo 12.000 de bomboane, haha.

Ne-am îndulcit cu toții, ciocolata mi s-a asezat peste bucurie si soarele peste toate, cam ca-n vis.