Ziua mea

Ziua mea. M-am apucat ieri să-mi fac tort. Cum mi-a zis vikingul: când faci tort ești foarte concentrată și dai ce-i mai bun din tine. You can see what matters in life. Hahaha. Da, bine. Deja blatul mi-a ieșit mai mic ca de obicei, măcar cremele să iasă. Îl asamblez într-un final, e mic si neimpresionant, mi-amintesc că am niște pastă de zahăr nefolosită printr-un dulap, de la Crăciun, când voiam să fac moși si alte minunății și n-am făcut nimic. Acum e momentul, n-am mai modelat cu pastă din asta, parcă e ca porțelanul, ba nu, dacă o modelez prea mult se face lipicioasă și moale, nu tare. Nu contează, artistul din mine nu se dă bătut, vine fii-mea când stăteam pe vine să pictez, ooh, how cute, dar n-are gât. N-are, că degeaba o lungesc, tot se lasă de umeri și stă gheboasă, că mi-e și frică să-i mai fac ceva. Proptesc mini sculptura pe tort, îi înfig și un steguleț într-o mână înnegrită de culoare și o dau la frigider. Când să închid ușa frigiderului, o văd cum alunecă la vale ca atunci când mă dădeam cu punga de plastic pe zăpadă. You cannot do this to me, îi zic, dar figura stă pe marginea farfuriei si mai cocoșată, parcă vinovată. În urma ei a rămas o dâră adâncită. Iar o iau, iar o proptesc pe culmea de ciocolată, gura e sângerie, ochii se uită sașiu, se afundă în glazura moale ca-n nisip. Presar nucă-n preajma ei, ca să acopăr panta pe care și-a dat drumu-n vale. Mă rog să reziste peste noapte și îi trântesc ușa frigiderului în față. Fi-miu o deschide iar, aaaaaa! A little mami! Râde și închide la loc.

Mai apoi mă duc să mă uit la fiorduri, e ceva la tv si am făcut o fascinație pentru norvegieni, vikingul vine lângă mine pe canapea, mă ia după umeri, zic wow, și nici nu e ziua mea încă. That’s because I didn’t buy you any prezent, zice, hahaha, răspund.

De dimineață îmi verific capodopera, e tot acolo, ziua începe bine si vremea ține cu mine. You don’t look a day older, zice vikingul si-mi cântă toți la mulți ani în două limbi. Prietena mea din România mă sună, eu îs în pijamale rosii, ea e în bluză roz, ruj roz, pereții din spate si un tablou cu flori, tot roz. Îi zic că pare că si-a trecut peste ecran un filtru roz. Îmi place asa roz, parcă vreau si eu. Mă sună mama, îi arăt tortul, da, drăguț, dar un steag românesc n-ai găsit? Ahm, nu. Ăsta îl aveam în casă, și oricum sunt și daneză acum. Lasă, pui data viitoare, zice. Ăăăă…. Bine.

Hai acum să mergem la statui. Sunt niște statui albe la țărmul uneia dintre mările înconjurătoare, le-am văzut prin poze, într-un loc în care, dacă nu ai treabă, nu ajungi. Le-am zis că vreau la statui de ziua mea, au acceptat. Nu că aveau de ales. Primesc cadou de la fete un fel de trening roz, ia uite, chiar e pe roz ziua asta, îmi place mult, mă binedispune, zic că îl iau pe mine, fetele râd, vikingul îmi zice că arăt de parcă merg în drumeție, păi oricum cam asta e, nu? Fiți voi eleganți dacă vreți.

Au vreun nume statuile astea? Îi întreb pe copii să caute pe google. Probabil oamenii de la mare, zice fii-mea cea mare, puțin plictisită.

Sculpturile sunt faine și solide, nu ca pricăjita mea. Se cheamă exact Oamenii de la mare, fără alte fantezii, ca să vezi. Apa strălucește, ce zi frumoasă pentru octombrie, zic ei, da, pentru că merit, zic eu. Absorb în mine toată marea pe care o pot, apoi căutăm un loc să mâncăm. Mama are acum cetățenie, hai s-o integrăm într-un restaurant pur danez, zice fii-mea cealaltă. Găsim unul cu peste 100 de ani vechime, cu tapet verde cu flori, fii-mea zice că îi place să-și imagineze cum oamenii veneau aici în trecut, stăteau la masă si se simțeau bine.

Ne simțim și noi bine, tot fii-mea îmi dă homarul ei minuscul, cadou, că-mi plac vietățile astea marine. Dar creatura îmi opune rezistență când încerc să-i vin de hac și mă stropește peste bluza cea nouă cu pete roșii. Homarul ăsta cred că e de decor, protestez, și-l las în plata lui.

Pe drum înapoi, în mașină, ascultăm vreo două cântece românești, în loc de steag. Mai lipsește să tăiem tortul și astfel s-a mai dus o zi. Mă sună prietena mea cea mai bună, din SUA, suntem născute în aceeași zi, ne știm din clasa I. îmi spune că asteaptă musafiri, văd, ce elegantă esti! Tu esti gata de culcare, nu? zice. Nu încă, asa am fost toată ziua, haha.

Ai trecut ca o tornadă roz prin țară, zice vikingul uitându-se la mine, măcar n-a mai trebuit să schimb în haine de casă, că asa arăt, râdem. Afară e lună plină.

Advertisement

3 thoughts on “Ziua mea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s